Participarea LAYMS la OSCE 2014

LAYMS a participat și anul acesta la Sesiunea din 2014 a Human Dimension Implementation Meeting(HDIM) din cadrul OSCE(ODIHR) care a avut loc la Varșovia, prilej cu care statele participante s-au concentrat asupra cazurilor flagrante de nerespectare a drepturilor omului și a participat, de asemenea, și la unele evenimentele colaterale organizate de societatea civilă din statele membre.

 În 30 septembrie 2014, am fost invitați să luăm parte la evenimentul susținut de Soteria International.

Tematica dezbaterii „Perspectiva divergentă privind munca voluntară în societatea contemporană și incriminarea ei atunci când este efectuată în grupuri și organizații spirituale” a fost abordată, pe rând, de vorbitorii prezenți la eveniment.

Alături de LAYMS, Soteria International i-a avut ca invitați pe Thierry Valle - președintele asociației CAP(Coordination des Association and Particuliers pour la Liberte de Concience), Franța, Willy Fautre – președintele asociației Human Right Without Frontiers(HRWF), Belgia, Meike Angelika Hunefeld – vice-președintele fundației Stiftung zur Förderung des traditionellen Yoga și deasemenea vice-președinte al asociației Deutsche Akademie für traditionelles Yoga, Germania, Narya Tossetto - reprezentant al Școlii de Yoga Ananda Assisi din Italia și de asemenea Advaita Stoian - profesor de yoga și tantra și reprezentantul asociației Mișcarea de Integrare Spirituală în Absolut(MISA)

Vorbitorii au prezentat, pe rând, cazuri uimitoare de etichetare greșită de către autoritățile diverselor state ale UE a voluntariatului realizat în cadrul diverselor mișcări spirituale și grupări religioase prin arhicunoscuta sintagmă „trafic de persoane”. Toate au fost aduse în justiție și majoritatea au fost soluționate în favoarea mișcărilor spirituale însă după mulți ani, ani în care mișcările spirituale și grupările religioase implicate au avut de suferit pierderi mari atât materiale cât și morale datorită campaniei negative furibunde realizată, fără excepție, de către mass-media. Unele dintre cazuri se judecă și în prezent.

Vorbitorii au atras atenția și asupra faptului că legea voluntariatului, așa cum este ea prezentă în constituțiile țărilor europene, nu integrează situația specială a realizării acestuia în cadrul grupurilor spirituale și religioase, lăsând loc la diverse interpretări, bineînțeles fiecare țară în parte confruntându-se cu particularitățile specifice în această privință.

Pe parcursul acestei întâlniri, Soteria International a dorit să-și dea seama dacă sistemul judiciar din Europa a greșit prin acțiunile sale de persecuție îndreptate împotriva mișcărilor spirituale, datorită integrării voluntariatului și a activităților caritabile în organizațiile lor, activități care au fost percepute ca „trafic de persoane”.

S-a cerut astfel clarificarea anumitor aspecte după cum urmează:

De ce oamenii fac muncă voluntară?

Așa cum este înțeles și interpretat în societate cu ușurință, activitățile de voluntariat încep în principal din dorința de a ajuta alte persoane.

Munca voluntară a existat în toate societățile și toate timpurile. Recent, în Europa, inclusiv în Austria, Belgia, Estonia, Finlanda, Grecia, Ungaria, Italia, Letonia, Malta, Polonia, România, Slovacia, Slovenia, Suedia și Marea Britanie a fost obiect de studiu și s-au emis legi care să o integreze în societate.

Un studiu realizat de Van Hal (în 2004), a arătat că "responsabilitatea socială" și "ai ajuta pe alții", au fost motivații importante pentru voluntari. De asemenea, mulți voluntari sunt motivați de posibilitatea de a întâlni oameni noi și de a construi rețele sociale, care poate fi văzut ca un puternic suport în ajutorul combaterii izolării sociale și al marginalizării. Alți voluntari au raportat că sunt motivați de posibilitatea de a obține experiența personală și profesională.

În cercetarea sa cu privire la acest subiect,Van Hal a observat că:

- Prietenii și familia sunt cel mai important grup în recrutarea și motivarea potențialilor voluntari, ceea ce indică faptul că motivațiile oamenilor sunt legate de faptul că ei ascultă de sentimentele, emoțiile sau inima lor.

- Femeile au tendința să se angajeze în activități de voluntariat din dorința de a ajuta alte persoane, pentru a-și extinde domeniile de cunoaștere și de a întâlni oameni noi.

- Bărbații sunt mai motivați de influența prietenilor, de dorința de a-și folosi în mod productiv timpul liber sau de propriile lor sentimentele de responsabilitate civică, totul pentru a-și îmbunătăți stima de sine.

- Vârsta poate influența motivele pentru a realiza o muncă de voluntariat. Tinerii sunt mai motivați să se ofere voluntari pentru a deprinde abilități noi spre deosebire de persoanele a căror vârstă depășește 50 de ani sau de pensionari care sunt motivați să se ofere voluntari pentru a întâlni oameni noi, a-i ajuta pe alții și de a se menține activi.

- Credința în cauza pentru care voluntarii fac voluntariat este un alt factor de motivare important. Un exemplu foarte cunoscut este nevoia de a demonstra solidaritate cu grupurile vulnerabile din societate. Aici, de asemenea, se poate vorbi despre unul dintre cel mai dezvoltat concept al voluntariatului, cel care are legătură cu valorile individuale, cum ar fi motivele și convingerile spirituale, morale sau religioase.

De-a lungul întregii istorii a umanității, voluntariatul a fost perceput ca o activitate altruistă, a cărei intenție și efect este acela de a promova bunăvoința și generozitatea pentru a îmbunătăți calitatea vieții umane. În plus, ea dezvoltă în cei care o practică calități fundamentale ale omului cum ar fi compasiunea, dragostea, ajutorarea, empatia, detașarea și respectul de sine.

Societatea în sine recunoaște valoarea umană a voluntariatului și îl apreciază, respectându-l în general și de multe ori chiar promovându-l.

De ce este greșit înțeleasă uneori munca voluntară?

Mai multe rapoarte, precum „Raportul privind voluntariatul” efectuat de către Cecile Mathou în 2010 sau raportul realizat de Centrul European Manifesto pentru Voluntariat în Europa, menționează că unele țări din UE nu dispun de un cadru legal clar. Raportul consideră acest lucru ca pe o provocare cheie pentru promovarea sau înțelegerea voluntariatului.

Un citat din raportul realizat de Cecile Mathou spune:

"În Europa de Est există încă prejudecăți împotriva realizării voluntariatului datorită asocierii sale cu munca neremunerată "forțată " care a fost impusă în timpul regimului comunist.
Lipsa unui cadru legal specific pentru voluntari poate crea obstacole și ridica întrebări, legate de impozitare, asigurări sociale, ajutor de șomaj, asigurări de sănătate și probleme de pe piața forței de muncă."

Invitații la acest eveniment și-au prezentat fiecare perspectivele asupra acestui subiect după cum urmează:

THIERRY VALLE a prezentat un context mai larg al muncii de voluntariat în Franța și tendințele anti-spirituale ale societății seculare. El a arătat cum societatea seculară, începând cu Franța, lucrează uneori împotriva școlilor spirituale și modul în care instituțiile judiciare și ministeriale acționează în acest domeniu.

NARYA TOSSETTO a împărtășit o poveste de necrezut din secolul 20, petrecută într-una din țările UE(https://www.youtube.com/watch?v=hD1HBakHs3Y).

În ianuarie 2004 poliția italiană a realizat mai multe raiduri asupra birourilor și locuințelor unor persoane din comunitate Ananda Assisi. 150 de polițiști înarmați și utilizând câini au sechestrat în timpul acestor descinderi articole personale, sume de bani, calculatoare și registre contabile. Conturile bancare ale întregii comunități și ale unor persoane care se aflau în vizită la acea data acolo au fost blocate pentru o perioadă considerabilă de timp. 9 persoane au fost închise timp de 5 zile, iar apoi puse sub arest la domiciliu pentru o perioada de mai multe săptămâni. Au fost acuzați de sclavie, fraudă și multe altele.

După mai mulți ani de investigații în care procurorul nu a găsit dovezi suficiente pentru a fi incriminați, judecătorul a fost de acord cu poziția lor și anume că faptele pentru care au fost acuzați nu există, prin urmare cazul a fost respins și ei au fost achitați de toate acuzațiile. În toată această perioadă, mass-media a realizat o campanie virulentă și denigratoare împotriva lor.

MEIKE ANGELIKA HÜNEFELD a vorbit despre situația unor persoane din cadrul fundației lor care au fost acuzate pe nedrept de trafic de persoane și muncă „la negru”. Și în cazul lor, după mai mulți ani, procesul a fost câștigat datorită faptului că judecătorul în cauză a înțeles semnificația termenului de „Karma Yoga” și însemnătatea muncii caritabile și chiar i-a sfătuit să urmărească să schimbe legislația germană cu privire la voluntariat.

După acest eveniment, Meike a studiat aceste aspecte și a venit cu o perspectivă mai largă asupra muncii de voluntariat, inclusiv, cum ar trebui mișcările spirituale și grupurile religioase să explice voluntariatul din cadrul organizațiilor lor, voluntariat care este, de altfel, inclus în practica lor spirituală.

WILLY FAUTRE, ca cercetător și activist în domeniul drepturilor omului, a studiat cazul Școlii de Yoga MISA din România și a prezentat povestea unui practicant din această școală, Dana C., care a suferit din cauza convingerilor sale spirituale o mulțime de consecințe dramatice(https://www.youtube.com/watch?v=LRphmidoqxs).

Dana C. a fost luată cu forța de către părinții ei - influențați de campania mediatică acerbă declanșată în perioada respectivă împotriva școlii de yoga MISA - și a fost ținută împotriva voinței ei la un spital de psihiatrie, unde i s-a administrat forțat un tratament medicamentos periculos, tratament folosit în mod normal doar în cazurile grave de schizofrenie. „Faptul că frecventa săptămânal, timp de 3 ore, un curs de yoga organizat de MISA a determinat familia acesteia să se considere îndreptăţită să acţioneze în felul acesta extrem de violent  asupra ei, incitând şi antrenând în această represiune mai multe departamente şi autorităţi publice: policlinici, spitale, medici, agenţi de poliţie, funcţionari ai primăriei, procurori, judecători.” (Citat din plângerea depusă la CEDO de avocata Danei C.). După câteva luni de abuzuri ea a reușit să scape din captivitate, dar se confruntă și astăzi cu urmările lăsate de acest tratament asupra sănătății ei.

Curtea Europeană a Drepturilor Omului a condamnat recent România pentru modul în care autoritățile statului român s-au ocupat, datorită faptului că Dana C. făcea parte din cursanții MISA, de plângerile și reclamațiile pe care prietenii și logodnicul ei le-au făcut în acea perioadă pentru a o salva și, ulterior, de plângerile pe care ea însăși le-a depus împotriva familiei ei, a medicului care a internat-o și a procurorului căruia i s-au adresat plângerile inițiale vizând răpirea ei. Condamnarea României la CEDO subliniază încă o dată gravitatea încălcării drepturilor omului în cazurile Gregorian Bivolaru și a școlii de yoga MISA.

ADVAITA STOIAN și-a prezentat punctul de vedere cu privire la problema voluntariatului și integrarea acestuia, în cadrul sistemului milenar yoga(https://www.youtube.com/watch?v=kqorTi1VDV4).

Karma Yoga, sau "disciplina acțiunii" este o formă de yoga bazată pe învățăturile din Bhagavad Gita. Karma Yoga este procesul de realizare a perfecțiunii în acțiune. Se spune că Karma Yoga este calea cea mai autentică de a progresa în viața spirituală și este adesea înțeleasă ca yoga serviciului dezinteresat (altruist).

LAYMS a prezentat (https://www.youtube.com/watch?v=vqHCg14eZ_0) modul în care unele autorității românești locale au împiedicat în 2013 realizarea muncii voluntare și a acțiunilor caritabile realizate în folosul societății de către grupuri religioase minoritare cum e cazul mormonilor, deși România s-a angajat să respecte recomandările făcute de Consiliului Europei legate de libertatea de religie și credință.

De asemenea LAYMS a prezentat pe scurt situația celor 21 de yoghini din cadrul MISA ce sunt implicați într-un proces care durează de 10 ani și care sunt acuzați de trafic de persoane pentru că au realizat sau pentru că au coordonat activități de Karma Yoga. Studiind cazul MISA, LAYMS a constatat că, de-a lungul anilor, yoghinii din această școală au realizat acțiuni caritabile (integrate de ei sub denumirea de Karma Yoga) în folosul comunității cum ar fi curățarea unor parcuri din București, ajutorarea sinistraților din Costinești în timpul inundațiilor din septembrie 2005, etc.

LAYMS a subliniat situația dificilă în care va fi pusă libertatea de credință și religie în Romania dacă aceste persoane vor fi condamnate.
Folosirea de către autorităţi a noţiunii aberante a traficului de fiinţe umane este extrem de periculoasă, întrucât poate conduce oricând la extinderea acestor abuzuri și asupra altor grupări religioase sau mişcări spirituale.

Mai mult decât atât, o condamnare a acestor persoane pentru exploatarea de ființe umane va duce, așa cum sublinia și renumitul activist român în drepturile omului Gabriel Andeescu într-o lucrare a sa, la crearea unui precedent, prin constituirea unei baze de jurisprudență, pentru trimiterea în ilegalitate a tuturor lăcașurilor spirituale din România, începând cu mănăstirile creștine ortodoxe.  

Evenimentul s-a încheiat cu un dialog deschis pe tema muncii voluntare. Mulți mulți dintre cei aflați în public au fost interesați să ajute în cazurile menționate pentru a se găsi o soluție. Dezbaterea a concluzionat că, pentru a fi acceptată munca de voluntariat din cadrul grupurilor religioase și mișcărilor spirituale, acestea trebuie să lucreze împreună la crearea unei strategii comune prin care să se facă înțelese în această problemă.

Agenda

Donează

LAYMS este o organizație non-profit și orice donație va ajuta la îndeplinirea misiunii noastre.

Susține acum activitatea LAYMS!

/** test */