Feedback-ul LAYMS la Raportul CE referitor la punerea în aplicare a Strategiei Anti-discriminare 2007-2013

Observații și sugestii privind raportul de evaluare externă a măsurilor de punere în aplicare a Strategiei naționale române pentru prevenirea și combaterea discriminării pentru perioada 2007-2013


Următoarele observații și sugestii sunt bazate pe cercetările efectuate nu numai de către asociația noastră (rezumând date și fapte din cursul a mai mult de 20 de ani de abuzuri și discriminări ale autorităților române împotriva școlilor de yoga și a mișcărilor spirituale din țara noastră), dar, de asemenea, și pe cercetări efectuate de alte organizații, una dintre ele – Human Rights Without Frontiers International. Recent, în 2013, s-au relevat probleme grave ale sistemului juridic din România, care nu se ridică, din acest punct de vedere, la standardele unui stat membru al Uniunii Europene. Deși sfârșitul regimului comunist, în decembrie 1989, a reprezentat, pentru România, zorii unei guvernări democratice și, în prezent, s-au înregistrat progrese reale în acest sens, este, totuși, o realitate și faptul că, în ceea ce privește unele capitole, cum ar fi, de pildă, drepturile omului, încă se mențin practici totalitare care ar fi trebuit să dispară până acum. Datele și mărturiile de care dispunem arată că nu au dispărut.

Prin urmare, noi rugăm respectuos Consiliul Europei să ia în considerare următoarele aspecte:

1.  Proiectul de raport menționat nu conține nici o referire la cazurile de discriminare și defăimare a practicanților yoga din cadrul Școlii de Yoga MISA (Mișcarea de Integrare Spirituală în Absolut) - școală de yoga care are mai mult de 300.000 de studenți și aproximativ 35.000 de studenți activi (practicanți yoga). La un moment dat, raportul face referire la o altă cercetare, Discriminarea în România - Percepții și atitudini, din 2011. "Conform acestui studiu: 49% dintre respondenți consideră că discriminarea este un fenomen comun sau pe scară largă în România; 31% din respondenți au declarat că discriminarea a crescut după ce România a aderat Uniunea Europeană; Persoanele de etnie romă, persoanele cu dizabilități fizice sau mentale, persoanele care infectate cu HIV / SIDA, persoanele fără adăpost și cele dependente de droguri sunt cele mai discriminate categorii în România". Nimic despre discriminarea cursanților yoga din cadrul MISA.

Trebuie să menționăm că, de-a lungul anilor, acești practicanți yoga au fost în mod constant acuzați în mass-media de mai multe infracțiuni: abuz sexual, spălarea creierului oamenilor, omucideri în cadrul unor ritualuri de magie neagră, consum de droguri și prostituție. Aceste acuzații nu au fost niciodată dovedite. Din 1990 până în prezent, în fiecare an, această mișcare spirituală s-a confruntat cu una sau două campanii mari în mass-media împotriva instructorilor de yoga și cursanților. Un exemplu elocvent în acest sens este emisiunea difuzată pe data de 14 iunie 2013, de către postul de televiziune B1, în cursul căreia a fost emis un discurs instigator la ură evident împotriva școlii de yoga MISA și a cursanților yoga. Sesizarea făcută de MISA și cele 602 de petiții adresate de către cursanții yoga, pe aceeași temă, au fost analizate de către Consiliul Național al Audiovizualului în ședința din 14 septembrie 2013. Amenda propusă, de 20.000 de lei, a fost respinsă aproape în unanimitate. Ulterior, aceeași plângere a fost adresată și Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării, care și-a declinat competența în acest caz.


Pe parcursul anilor, acuzațiile au fost aproape la fel de fiecare dată; la un moment dat, s-au adăugat acuzații de terorism și aceea de a fi o organizație paramilitară care se ocupă cu traficul de arme. Apogeul a fost atins în martie 2004, când 300 de ofițeri de poliție, jandarmi, procurori, agenți ai serviciilor secrete au efectuat percheziții în 16 locații ale unor persoane particulare, folosind măști și arme. Aceste raiduri au fost filmate și difuzate la televizor cu ostentație de mai multe ori de atunci, inclusiv în 2014, fără a proteja fețele oamenilor percheziționați, de multe ori aceștia fiind afișați sumar îmbrăcați, așa cum fuseseră surprinși în locuința personală în momentul descinderilor.


Ulterior, obiecte personale confiscate în timpul perchezițiilor (fotografii de familie, agende personale etc. - în mod abuziv oferite jurnaliștilor de către procurori) au fost prezentate la TV, cu scopul de a discredita pe posesori și pretinzând că acestea sunt dovezi ale infracțiunilor comise, cum ar fi traficul de droguri, prostituția, posesia de arme.


Nimeni nu a fost arestat preventiv sau reținut în urma acestor raiduri - care ridică semne de întrebare serioase cu privire la legitimitatea desfășurărilor imense de forță, însă viețile multor cursanți yoga a devenit, din acel moment, un coșmar, unii dintre ei și-au pierdut locurile de muncă, statutul lor social, sau chiar familiile lor.

În ultimii zece ani: 70 reședințe private ale practicanților yoga au fost puse sub sechestru, un total de aproximativ 12500 de articole de presă și emisiuni calomnioase au fost publicate/difuzate. Un număr de 605 persoane (din care 76% cu studii superioare) au dat declarații despre grave persecuții și discriminări la care au fost supuse ca urmare a raidurilor și campaniei furibunde din mass-media, pentru singura vină că au recunoscut că practică yoga la școala de yoga MISA. Dovezile noastre arată că multe persoane sunt încă discriminate la locul de muncă (în două cazuri extreme persoane active în armată și poliție au fost trecute în rezervă în mod abuziv, o judecătoare a fost nevoită să demisioneze în urma unor acuzații absurde de imoralitate și a unei campanii de presă agresive care i-au afectat imaginea și credibilitatea), multe persoane sunt respinse de familiile lor, uneori nici nu li se permite să-și viziteze proprii copii, vecinii le zgârie mașinile sau proferează insulte la adresa lor, copiii sunt marginalizați la școală dacă se află că părinții lor sunt cunoscuți practicanți yoga și exemplele ar putea continua.Acest lucru se întâmpă în zilele noastre.

De fapt, societatea românească a fost atât de intoxicată de campaniile media împotriva MISA, că marea majoritate a românilor cred că este normal ca autoritățile să comită abuzuri și discriminări la adresa cursanților yoga de la școala de yoga M.I.S.A., pentru că ei merită să fie tratați în acest fel!

De exemplu, în cazul a doi medici, practicanți yoga, vecinii lor au fost interogați de către autorități (sub acoperire), care au insistat, îndemnându-i să dea declarații incriminatorii cu privire la comportamentul medicilor. Peste 20 de companii care aparțin cursanților yoga au fost controlate în mod repetat de către Garda Financiară, atât înainte, cât și după evenimentele din martie 2004.


Controalele efectuate după luna martie 2004 au fost puternic mediatizate, inducând publicului ideea că orice practicant yoga cu o afacere privată este implicit un criminal. În ciuda tuturor acestor “eforturi”, nimic ilegal nu a fost găsit vreodată în activitatea tuturor acestor firme.

 2.   Este un fapt recunoscut că, în România, rromii și LGBT sunt categorii discriminate în mare parte de către populație și mai puțin de către autoritățile române, în timp ce cursanții yoga din cadrul Școlii de Yoga MISA sunt discriminați în primul rând de către autorități.

În timpul perchezițiilor domiciliare abuzive și în cursul evenimentelor care au urmat momentului martie 2004, autoritățile au reușit să încalce o parte considerabilă a dispozițiilor legale din legislația română și convențiile internaționale. 11 magistrați au comis împotriva a 108 persoane 17 infracțiuni prevăzute în Codul penal, 19 articole din Codul de procedură penală au fost încălcate, de asemenea. Din Constituția Română s-au încălcat 12 de articole au fost încălcate, plus 15 de articole ale Convenției Europene a Drepturilor Omului.


Pe lângă acestea, dispozițiile din diferite legi interne au fost, de asemenea, încălcate, cum ar fi: reglementările privind interceptarea telefoanelor, sechestrarea mijloacelor electronice etc. Interceptarea ilegală a telefonului este o realitate cu care mulți practicanți yoga trebuie să trăiască în ziua de azi. 55 de victime ale raidurilor au depus plângeri penale împotriva a 11 procurori. Acestea au fost respinse abuziv, în bloc, deși nu a avut loc nici o audiere a victimelor, aspect imperativ stipulat de codul penal.
Aproximativ 100 de memorandumuri, însoțite de declarații, imagini, statistici, au fost depuse de către MISA la toate instituțiile care au responsabilități în astfel de situații, dar nici una dintre aceste instituții nu a luat nici o măsură, sau măcar să fi decis începerea unei investigații corecte. În majoritatea cazurilor, nu au dat nici măcar un singur răspuns oficial, iar în cele câteva situații în care totuși au făcut-o, și-au declinat competența și au redirecționat memorandumurile către alte instituții, ajungându-se la situația comică de a-și redirecționa memorandumurile între ei!

În ultimii zece ani, M.I.S.A. a organizat peste 250 de demonstrații de stradă. Deși au fost solicitate, de fiecare dată, audiențe, s-au acordat nu mai mult de 10-12 în total, nici una dintre ele care să conducă însă la un rezultat concret.


Printre experiențele teribile pe care mulți cursanți yoga le-au suferit în urma isteriei în masă create de către autorități cu sprijinul mass-media, un caz iese în evidență. Dana Ruxandra Crăiescu, în vârstă de 20 de ani, provenind dintr-un mic oraș de provincie, a fost sechestrată de propria ei familie și forțat internată într-un spital de psihiatrie, apoi sechestrată din nou în casa familiei sale timp de aproape 9 luni (ianuarie-octombrie 2005), fără să aibă contacte cu străinii, cu scopul de "a-i scoate yoga din cap".

Plângerile făcute autorităților de către logodnicul ei, de către prieteni, de către ea personal la un ofițer al poliției locale, au fost ignorate, iar un procuror a aprobat abuziv tratamentul aplicat pe Danei Ruxandra Crăiescu, permițând familiei și medicului ei să continue să o abuzeze și maltrateze. Ea a reușit să scape în octombrie 2005. Ulterior, a dat în judecată toate instituțiile implicate în cercetarea cazului ei, inclusiv CNCD-ul, care au refuzat să ia masuri invocând faptul că „în contextul în care părinții au văzut la televizor și au aflat din presa ceea ce se întâmpla la sediile MISA cu persoanele de sex feminin și de vârsta tânără, a fost firesc, ca pe toate căile să-și aducă fiica acasă și să încerce recuperarea ei fizică și psihică” și în final a dat in judecată chiar statul român la CEDO și a câștigat, în 2014. Statul român trebuie să plătească Dana Ruxandra Atudorei (fostă Crăiescu), absolventă a Facultății de Drept, daune de 15.600 de euro. Curtea de la Strasbourg a decis că, în cazul Dana Crăiescu versus statul român au fost încălcate două drepturi fundamentale garantate de Convenția Europeană a Drepturilor Omului: dreptul la libertate și la siguranță (articolul 5 § 1.) și dreptul la respectarea vieții private și de familie (articolul 8). Cazul Danei Crăiescu nu este singular, asociația noastră deținând informații că mai există și alte cazuri similare.


LAYMS dispune, de asemenea, de date despre mai multe cazuri de copii minori care au fost luați de instanță de lângă mamele lor, după ce părinții au divorțat, pentru simplul motiv că acestea practicau yoga în cadrul MISA. Judecătorii au considerat, probabil, că femeile în cauză nu puteau fi mame bune și nu puteau avea grijă de copiii lor pentru că practicau yoga!

Este de menționat și gravul caz al minorei Mădălina Dumitru, ale cărei drepturi au fost încălcate de autorități în mai multe rânduri. Și exemplele ar putea continua.


Chiar dacă atât de multe acuzații au fost proferate la adresa MISA și a cursanților înscriși la cursurile organizate de această școală de yoga, acum, după mai mult de 20 de ani, autoritățile române nu au venit cu nici o dovadă și nici o explicație. Abuzurile continuă, în ciuda faptului că multe școli de yoga din Europa au organizat acțiuni de protest în fața ambasadelor române de la Paris, Londra, Copenhaga, Helsinki, Praga, Budapesta, Berlin etc. Gregorian Bivolaru (fondatorul MISA, profesor de yoga), a primit azil politic în Suedia. Pe numele său s-au primit în Suedia mai mult de 14 de scrisori de amenințare, care sunt anchetate de autoritățile suedeze.

Toate acestea au dus la crearea unui mediu spiritual nesigur, care are drept rezultat inhibarea dezvoltării libere a oricărei inițiative spirituale în România. Cetățenii români sunt discriminați, hărțuiți și persecutați chiar de către instituțiile care ar trebui să le protejeze drepturile fundamentale.


În Raportul privind libertatea religioasă în România în 2013, publicat de Ambasada Statelor Unite ale Americii la București, se evidențiază o serie de probleme cu care România se confruntă la ora actuală legat de respectarea libertății de religie sau convingere.

În urma dialogului avut de oficialii ambasadei cu reprezentanții diferitelor culte și mișcări religioase din toată țara au reieșit următoarele situații cu care aceștia s-au confruntat în anul 2013:
•   protejarea libertății de religie sau credință doar teoretic, la nivel de legi, care nu sunt însă respectate în general de autoritățile locale;
•   restricțiile guvernamentale și hărțuirile ce afectează grupurile religioase minoritare într-un spectru larg de activități;
•   discriminarea socială, bazată pe afilierea religioasă, credință, sau practică;
•   discriminare în ceea ce privește cerința minimă ca număr de adepți pentru dobândirea statutului de religie;
•   discriminare prin aplicarea arbitrară și neuniformă a legilor, ordonanțelor și regulamentelor, inclusiv în dispoziții ale legii care furnizează criterii diferite de finanțare și de impozitare ale grupurilor religioase;
•   discriminare legată de neacordarea dreptului de a avea timp de emisie la televiziunea națională celorlalte grupări religioase diferite de biserica ortodoxă(BOR);
•   dificultăți în închirierea de spații pentru întâlnirile grupurilor religioase non-ortodoxe nerecunoscute încă;
•   eșecul guvernului român în problema restituirii proprietăților diverselor culte religioase sau a acordării de autorizații de construcție pentru clădiri noi destinate locurilor de cult;
•   ostilitatea clericilor ortodocși față de grupurile religioase non-ortodoxe, inclusiv refuzul accesului la cimitire;
•   îndoctrinarea religioasă, hărțuirea și intimidarea de către profesorii de religie ortodoxă a copiilor în cadrul orelor de religie ce sunt susținute în școli la nivel național; conținutul defăimător și discriminator al manualelor de religie vizavi de celelalte culte religioase.


În plus față de aspectele constatate în raportul menționat, vrem să atragem atenția că procedurile legale sunt grele și anevoioase, de multe ori trecând ani de zile până la soluționarea definitivă a cauzelor de pe rolul instanțelor de judecată. În raportul referitor la măsurile de punere în aplicare a directivei-cadru (2000/78 / CE) în România, pentru perioada 2003-2010, Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării (CNCD) prezintă statistici (capitolul II), care arată descreșterea, în ultimii ani, a numărului de plângeri cu privire la discriminare și defăimare adresate de către cetățenii români la CNCD.


Cu toate că nu punem la îndoială autenticitatea statisticile menționate, ne întrebăm dacă lipsa de încredere a oamenilor în capacitatea autorităților și organismelor de felul CNCD, de exemplu, de a le rezolva problemele, nu este unul dintre motivele care au determinat această descreștere în statistici.


Dacă presupunerea noastră este reală, atunci acestea ar trebui să reprezinte un semnal de alarmă pentru guvernul român.


Vă mulțumim pentru oportunitatea acordată de a vă trimite observațiile și propunerile asociației noastre în ceea ce privește raportul reprezentanților Consiliului Europei.


Agenda

Donează

LAYMS este o organizație non-profit și orice donație va ajuta la îndeplinirea misiunii noastre.

Susține acum activitatea LAYMS!

/** test */