MISA, controverse şi mărturii

MISA a fost de-a lungul timpului o organizaţie controversată, atât din cauza condamnării lui Gregorian Bivolaru, cât şi din cauza informaţiilor referitoare la derapajele morale ale cursanţilor. Pe de altă parte, cursanţii spun că societatea, care deseori îi judecă, nu este informată pe deplin.

 

Cursant: M-au dat afară din Armată pentru că eram yoghin

 

Pavel Ivanov este cursant MISA de 25 de ani şi a lucrat în cadrul Ministerului Apărării Naţionale timp de zece ani. Spune că yoga i-a îmbunătăţit viaţa, însă i-a afectat cariera.

"Toată viaţa mea s-a îmbunătăţit pe multiple paliere deoarece efectele obţinute prin practica yoga s-au reflectat imediat în relaţiile cu familia, cu prietenii şi chiar cu colegii de serviciu. Au existat foarte multe situaţii în care nu am putut declara deschis că practic yoga la MISA. Cât am lucrat în cadrul MApN, a declara deschis faptul că fac yoga mă punea mereu într-o situaţie delicată care necesita multe explicaţii şi ulterior chiar a adus la situaţia de a fi dat afară din serviciu. Eşaloanele superioare ale MApN au considerat că sunt un element negativ extrem de nociv care trebuie eliminat cât mai repede, chiar dacă nu am încălcat niciodată regulamentele militare în vigoare. Timp de 10 ani am avut un comportament impecabil în Armată. Am avut numai calificative de «Bine» şi «Foarte Bine», dar asta nu a contat, iar superiorii mei au decis să facă tot posibilul pentru a fi îndepărtat", spune Pavel Ivanov, fost asistent medical în cadrul Ministerului Apărării Naţionale.

Şi-a pierdut locul de muncă în 2004 după ce a primit o sancţiune pentru că ar fi participat la o adunare publică. S-a adresat instanţei şi Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării.

"În urma intervenţiei violente, brutale a trupelor speciale, am fost prins si bătut, apoi suit în dubă pentru a fi dus la Secţia 2 Jandarmi, unde am primit o amendă de 500 de lei sub acuzaţia de tulburare a ordinii şi liniştii publice. Am contestat procesul verbal de contravenţie şi instanţa de judecată a anulat sancţiunea. Cu toate acestea, conducerea unităţii s-a autosesizat vis-a-vis de participarea mea la acea adunare publică spontană şi a decis trimiterea mea în faţa Consiliului de Judecată. În data de 16.04.2004, ca o încununare a atitudinilor abuzive şi discriminatorii din cadrul M.Ap.N. referitoare la opţiunile personale şi în speţă cea de simpatizant MISA, s-a luat, de către Consiliul de Judecată, măsura propunerii de trecere în rezervă, considerându-se că am adus grave prejudicii onoarei şi demnităţii militare", povesteşte bărbatul.

Acesta a contestat decizia, dar Tribunalul Militar i-a respins solicitarea. În schimb, Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării (CNCD) a sancţionat MApN cu un avertisment. Fostul asistent medical militar nu a fost reangajat în Armată şi a decis să plece în străinătate. Aici, spune el, societatea este mai deschisă şi nu se simte judecat.

"În străinătate, oamenii sunt mult mai relaxaţi şi chiar mai deschişi către practica yoga şi probabil că asta se datorează unei libertăţi mult mai mari pe care Occidentul a fost educat să o acorde fiinţelor umane. Mulţi practică yoga în parcuri, a fi vegetarian nu este catalogat ca o tendinţă sectară, iar respectul pentru alegerea de a-ţi trăi viaţa aşa cum consideri este mult mai mare. În România, fenomenul yoga este privit cu foarte multă reticenţă, suspiciune şi îndrăznesc să spun chiar ură... Românii ar trebui să aibă curajul de a verifica din surse multiple informaţiile primite şi abia apoi să se lanseze în a-şi exprima părerea sau chiar să vină şi să participe la aceste cursuri de yoga care, poate nu ştiţi, dar sunt deschise pentru oricine doreşte să vină", concluzionează Pavel Ivanov.

 

Cursant MISA: Îmi este frică să spun cuiva că fac yoga

Reprezentanţii Mişcării de Integrare Spirituală în Absolut au explicat pentru Mediafax că mulţi dintre cursanţi preferă să nu îşi divulge numele reale atunci când se înscriu la cursuri, din teama de a nu fi judecaţi de societate.

"În prezent, şcoala de yoga MISA are între 30.000 şi 40.000 de cursanţi şi simpatizanţi. În fiecare an, în septembrie deschidem sesiunea de înscriere şi dăm posibilitatea oricui doreşte să afle ce facem noi să se înscrie la aceste cursuri. Am constatat, însă, că sunt destul de mulţi cursanţi care ne întreabă dacă se pot înscrie cu un pseudonim sau alt nume. Teama aceasta de a-şi da numele real vine după ce, în 2004, procurorii care s-au ocupat atunci de anchetă au luat listele cu numele cursanţilor şi, nu se ştie cum, acestea au ajuns în presă. Aşa că acum cursanţii MISA, dacă doresc, îşi pot proteja identiatea şi în acest fel, prin nedeclararea numelui", spune Cosmina Oprea, purtător de cuvânt al Mişcării de Integrare Spirituală în Absolut.

Este şi cazul unui cuplu care practică yoga în cadrul MISA de mai bine de 20 de ani. Au preferat să nu îşi divulge identitatea reală, spunându-şi Ana şi Mihai. Oamenii susţin că au fost nevoiţi să se mute din oraşul în care trăiau pentru că nu au fost acceptaţi de familie, prieteni şi vecini.

"Familia mea, o familie tradiţională ardelenească, nu a acceptat niciodată că eu practic yoga, nici acum nu acceptă. Iniţial, când mă vedeau acasă că fac diverse exerciţii fizice, că fac un fel de gimnastică, nu au zis nimic, dar în momentul în care au început să apară ştirile la televizor despre yoga, despre yoghini, care erau foarte agresive, atunci totul a luat o altă turnură, părinţii au devenit foarte restrictivi. Pe mine nu m-a întrebat nimeni ce fac acolo, cum m-a ajutat, mie mi se spunea să mă las. Mama spunea (..) că am devenit supusa lui Bivolaru, că trebuie să mănânc şi carne, la fel ca toată lumea, că altfel fac familia de ruşine. (...) Ei, cu toţii, ştiau mai bine decât mine ce îmi face mie bine şi ce nu", îşi începe Ana povestea celor aproape 25 de ani de când face yoga.

Femeia, în vârstă de 44 de ani, a început să facă exerciţii de yoga în anul 1990, pentru a scăpa de migrenele foarte puternice cărora medicii nu le găseau leac. După câteva săptămâni de antrenamente şi un regim alimentar din care a exclus definitiv carnea, ţigările şi alcoolul, durerile de cap au dispărut. Acela a fost momentul în care a decis să practice yoga fără întrerupere.

"Am avut un alt tonus fizic, a început să îmi fie din ce în ce mai bine. Atunci nu exista noţiunea de « Guru», noi aveam profesori care ne predau exerciţii, la fel cum te-ai duce la o sala de fittness să faci exerciţii pentru antrenarea diverselor grupe musculare, doar că la noi se făceau exerciţii care se axau pe latura de canalizare a energiei din corp. După doi sau trei ani am aflat despre profesorul Gregorian Bivolaru, dar nu eram foarte interesată de acest aspect, pentru că pe mine mă interesa să fac cât mai bine exerciţiile necesare problemelor mele de sănătate. Când au început emisiunile şi ştirile la tv, în care se spuneau tot felul de poveşti despre ce s-ar întâmpla la aceste cursuri de yoga, vecinii şi prietenii de familie au început să vină la mama sau îi spună ba că au văzut ei ce se întâmplă acolo, ba că fata ei face sex în grup, ba că ia droguri şi aşa mai departe", povesteşte femeia.

În 2004, în spaţiul public au apărut filme pentru adulţi atribuite MISA, dar şi informaţii referitoare la practici imorale ale cursanţilor. Femeia spune că, odată cu apariţia acestor informaţii, a fost nevoită să plece din casa părinţilor. Ulterior, la un curs de yoga, l-a întâlnit pe actualul ei soţ, cu care e căsătorită de 22 de ani.

"Pur şi simplu mă simţeam bine, era un hobby să îi zicem, la fel că atunci când joci fotbal sau faci dans sportiv din plăcere, câteva ore pe săptămână. Eu nu am fost prea interesat de ceea ce se prezenta la televizor, eu am continuat să merg la cursuri, să merg la facultate, să muncesc, fără a avea probleme. Evident, discuţii apăreau, explicam oamenilor ce fac eu, iar cine înţelegea - bine, cine nu, aia e. Nu mă oboseam să conving pe nimeni. Până în anii 2000, a fost cât de cât ok, unii erau sceptici, alţii curioşi, unii ne judecau, alţii ne acceptau. După anul 2004, însă, aproape toată lumea s-a întors împotriva noastră, toţi ne priveau ca pe nişte paria, ca pe nişte terorişti, noi eram eram descrişi că nişte monştri. În 2004, ne aşteptam să vină în orice moment la noi acasă. Poliţiştii au fost acasă la colegi de-ai noştri, simpli cursanţi, au intrat în casele lor şi căutau droguri, căutau arme, Dumnezeu ştie ce mai căutau. Erau oameni pe care îi ştiam de ani de zile, care aveau o conduită morală impecabilă, cu familii şi copii, căsătoriţi, cu slujbe ok. Deodată, ei erau prezentaţi ca infractori", spune Mihai, care a început tot în anii '90 să practice yoga.

Este vorba despre ancheta deschisă în anul 2004, când liderul MISA a fost arestat, fiind eliberat ulterior. În 2005, Gregorian Bivolaru a fugit din România, obţinând azil politic în Suedia. Gregorian Bivolaru a fost condamnat, pe 14 iunie 2013, de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICCJ), la şase ani de închisoare cu executare, fiind acuzat ca a întreţinut acte sexuale cu un minor. Liderul MISA nu a putut fi încarcerat, deşi decizia a fost una definitivă şi executorie, deoarece Suedia a refuzat extrădarea acestuia, considerând că Bivolaru este persecutat politic în ţara noastră. În februarie 2016, însă, la Salonul de Anticariat Champerret, care se desfăşura într-un cartier din nordul Parisului, Gregorian Bivolaru a fost arestat de autorităţile franceze, iar după şase luni a fost extrădat în România.

"Da, a fost condamnat Gregorian Bivolaru, omul. Nu şcoala MISA, nu practica de yoga, ci omul. Evident, toţi am fost şocaţi să aflăm că a fost condamnat, mai ales că îl cunoscusem ca profesor. Din punctul meu de vedere, ca profesor de yoga, este genial", susţine Ana.

 

Potrivit informaţiilor MISA, un studiu realizat de Liga Antidefăimare Yoga şi Mişcări Spirituale (LAYMS) arată că 98,1% dintre practicanţii de yoga din cadrul MISA sunt de părere că întreaga comunitate din care fac parte a fost supusă unui tratament injust şi degradant constând în crearea unei atmosfere intimidante, ostile, umilitoare şi ofensatoare de către mass-media şi autorităţi. Astfel, 68,5% au declarat că au fost ironizaţi, batjocoriţi şi denigraţi din cauza practicii yoga, într-un grad mediu spre ridicat, 62,4% dintre practicanţii yoga a afirmat că le-au fost aplicate stereotipuri negative, au suferit etichetare şi stigmatizare, iar 44,5% au raportat că au fost respinşi şi excluşi de rude, vecini sau prieteni.

Aceste situaţii de defăimare şi discriminare au afectat relaţiile personale ale adepţilor MISA în proporţie de 65,8%, le-au afectat reputaţia şi imaginea în proporţie de 59,4%, viaţa profesională în proporţie de 37%, şi în aproximativ 40% din situaţii a dus la marginalizare şi izolare, se mai arată în cadrul cercetării. Acelaşi studiu mai arată că un procent de 31% dintre cetăţenii români nepracticanţi yoga la MISA chestionaţi consideră ca yoghinii din MISA sunt întotdeauna trataţi diferit în societate sau în familie din cauza apartenenţei lor la acest grup, 45% consideră că acest tratament are loc doar uneori, în timp ce 24% sunt de părere că foarte rar sau chiar niciodată yoghinii MISA nu sunt trataţi diferit.

"Din nefericire, actualmente în România este de zeci de ori mai şic să mărturiseşti că eşti homosexual decât să practici yoga la şcoala de yoga MISA. Prejudecăţile prosteşti, paralizante, îi opresc pe mulţi oameni ce cred orbeşte tot ceea ce se spune la televizor să îndrăznească să se convingă în mod direct şi personal cu privire la beneficiile multiple pe care le oferă practica yoga. Referitor la acest aspect, merită să ne amintim că genialul fizician Albert Einstein a spus cândva: «Adeseori mai repede reuşeşti să dezintegrezi un atom decât o prejudecată tâmpă». Cu toate acestea, şcoala de yoga MISA este cea mai mare şcoală din Europa şi numără zeci de mii de practicanţi, aspiranţi şi simpatizanţi", a declarat Gregorian Bivolaru în cadrul interviului acordat Mediafax, în primăvara acestui an, din penitenciarul Gherla.

Şcoala de yoga Mişcarea de Integrare Spirituală în Absolut a fost fondată oficial în ianuarie 1990, dar clandestin, potrivit informaţiilor din spaţiul public, Gregorian Bivolaru a pus bazele acesteia încă din anii '70, când a început să predea primele cursuri de yoga. În perioada comunistă, nu a avut voie să practice această activitate şi a fost condamnat de două ori pentru multiplicare şi răspândire de materiale pornografice, de ocultism şi magie neagră şi o dată fiindcă a evadat din sediul Securităţii, unde fusese închis fiindcă preda yoga fără a avea acest drept. În 1989, autorităţile comuniste au dispus internarea sa într-o clinică de psihiatrie, considerând că acesta nu are discernământ.

MISA a continuat să se dezvolte după 1990, iar în martie 2004 a început ancheta în urma căreia a fost condamnat Gregorian Bivolaru. În 2005, şcoala MISA devine membră a Federaţiei Internaţionale de Yoga, organizaţie din care a fost exclusă, însă, considerându-se că s-a implicat în activităţi de natură sexuală. Totodată, organizaţia este exclusă şi din Alianţa Europeană de Yoga.

Şcoala de yoga MISA a deschis cursuri de Yoga în peste 250 de localităţi din România şi în alte 33 ţări, printre care Argentina, Danemarca sau Finlanda. Şi în aceste state, au existat critici la adresa MISA care au acuzat şcoala că se foloseşte de cursanţi pentru a produce materiale pornografice, pe care ulterior le comercializează, sau, mai grav, le convinge pe tinere să se prostitueze în folosul organizaţiei. Niciuna dintre aceste acuzaţii nu a fost, însă, dovedită până acum.

Sociologii susţin că odată ce unui om, instituţie, organizaţie i-a fost pusă o etichetă, aceasta este greu de combătut.

"Educaţia, pe tot parcursul vieţii, ne-a învăţat să gândim de foarte multe ori stereotipal, având a bază anumite prejudecăţi. Cu MISA este cam acelaşi lucru. Despre MISA s-au spus multe, multe fiind folclor, care nu au nicio legătură cu realitatea şi în acest moment, adepţii sunt ostracizaţi la fel ca alte vicitime ale discriminării. Prejudecata se formează atunci când cineva iţi induce o idee cât mai mică şi tu ajungi să crezi că ştii mai bine ca oricine. Lucruri care nu au nimic la bază. Din păcate, adepţii MISA sau cei care practică yoga, de foarte multe ori, în România nu sunt văzuţi la o ştiinţă, ca un mod de a-ţi găsi echilibrul, ci este văzută ca o practică ocultă. Yoga a fost interzisă în perioda comunismului şi prejudecata vine din faptul că o perioadă se făcea pe ascuns, făceau anumite grupuri. Şi este suficient să fie câteva persoane în respectiva grupare, care fac nu ştiu ce năzbâtie ca toată gruparea să primească eticheta respectivă. Iar asta se întâmplă cu mulţi oameni care încearcă să ascundă ceea ce ar putea să îi vulnerabilizeze în faţa celorlalţi. De multe ori ascunzi ceea ce eşti pentru a fi acceptat în societate. Norma socială nu ţine cont de diversitatea pe care tu o reprezinţi", a declarat, pentru MEDIAFAX, Gelu Duminică, sociolog.

 

Articol preluat de pe Mediafax.

/** test */